- Hentz cu Mana
- Posts
- 🙌 La plimbare in 4-3-3
🙌 La plimbare in 4-3-3
Metoda ingenioasa de a lega relatiile de joc
Antrenor principal la Viitorul Scornicesti in mai multe randuri, Tache Macri (fost mare fotbalist rapidist) era un tip cu totul si cu totul imprevizibil.
Aurel Mincu, jucator care a evoluat in prima si in a doua divizie pentru echipa din Scornicesti, povesteste cum „inaintea unui meci din deplasare – parca la Medias ne cazasem, dar nu mai stiu unde jucam, pentru ca au trecut prea multi ani –, dupa masa de seara, Macri ne-a scos la plimbare pe stradutele din jurul hotelului.
Era cam frig, intuneric si, mergand noi asa, agale, sa ne facem siesta, numai ce il auzim pe nea Tache:
«Bai, ia stati! Nedea (n.r. – portarul), tu treci in spate! Ciocioana si Martinescu, hai, in fata lui! Mincule, la stanga».
Si uite-asa ne-am trezit ca mergem pe strada asezati in 1-4-3-3, ca pe teren!
Bine ca nu era nimeni pe acolo, sa ne vada. Dupa care, mergand asa, incepeau intrebarile pregatitoare pentru meci:
«Mincule, daca e faza in dreapta, tu ce faci?» «Strang in centru, nea Tache!» «Bravo, bravo, bine!» Si tot asa cu fiecare dintre cei 11 titulari.
Obiceiul asta il avea si cand jucam acasa. Langa cantonament era o padurice si acolo ne scotea la plimbare si ne aseza in formatie de joc.
Tin minte ca era un drumeag ingust, abia incapem patru oameni unul langa altul.
Era figura mare nea Tache!”.
Atat s-a putut azi, maine probabil va fi mai rau,
Niklas
Reply